Orizonturi

Odata,demult, nea' Gide spunea "Cultura nu se mosteneste,ea se cucereste"-lucru de care imi dau seama din ce in ce mai mult.Atata lume "instruita",atatia "savanti","eruditi"autohtoni-incep sa cred ca devine sport national....si e grav.Asa ca m-am gandit sa spun ce cred eu ca este cultura.In primul rand,este-repet,in viziunea mea (sa nu starnim polemici) componenta spiritului uman fara de care nu putem realiza armonia spirituala la care tindem fiecare din noi.E adevarat,fiecare avem o baza culturala proprie (caci nu putem spune ca un individ nu are cultura,si aici fac referire la definitia din puct de vedere sociologic a culturii-totalitatea modurilor de gandire,de comportament si de productie transmise de la o generatie la alta-fapt ce arata ca si o tocanita este un obiect cultural).Insa inca din primii ani cred ca ne cladim un "edificiu" cultural propriu,raportat fireste la mediul nostru social,valorile sau convingerile noastre.A avea o cultura inseamna a fi receptiv la valorile proprii culturii,a fi deschis spre lumea acestor "idei".De aceea-si aici il "invoc" pe nea' Gide-,importanta nu este acea cultura ereditara,ci cea pe care noi o cucerim.Indraznesc chiar sa spun ca aceasta cultura este un mediator intre noi si realitate-aceasta fiind perceputa,de cele mai multe ori,din perspectiva bogatiei noastre culturale.D-aia idealul pitzipoancei din fata blocului,campioana la concursul de spart seminte,e gelatu' cu masina,iar idealul omului instruit ar fi libertatea spiritului intr-o lume a idelilor,eliberat de orice constrangere sociala.

Paradoxal,tine de cultura sa remarci zambetul unui copil sau pur si simplu....sa simti bucuria de a darui.Cultura,deci,putem spune ca ne umanizeaza.In plus,cred eu,ne elibereaza de prejudecati tocmai prin posibilitatea de a Cunoaste....

........Si iata-ne,ancorati in contextul pitoresc,cum nici dupa 60 de ani de la Gide nu ne dam seama de importanta Culturii si implicit a Cunoasterii...

- Numele de familie si prenumele?
- Eu.
- Anul de nastere?
- Cel mai tanar an:
cand se iubeau
parintii mei.
- Originea?
- Ar si seman
dealul acel
din preajma codrilor.
Stiu toate doinele.
- Profesiunea?
Imi iubesc plaiul.
- Parintii?
- Am numai mama.
- Numele mamei?
- Mama.
- Ocupatia ei?
- Asteapta.
- Ai fost supus
judecatii vreodata?
- Am stat niste ani inchis: in mine.
- Rubedenii peste hotare ai?
- Da. Pe tata. Ingropat.
In pamant strain. Anul
1945.



Incredibil cum Grigore Vieru reuseste sa redea,printr-o viziune eminamente poetica,tema familiei,si de ce nu, a patriei,care poate fi vazuta in fiinta mamei....Iar sfarsitul,reda,in cel mai sublim mod,durerea si catastrofele cauzate de al doilea razboi mondial.O poezie de o impresionanta forta lirica.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Pe-un picior de plai,

La Izvor, pe Splai,

Iată vin la vale

Pentru confruntare,

Două siluete

Mândre, violete.

Unul e Traian,

Baciul constăntean

Mergand pe furiş,

Şi privind cruciş.

Cu engleza “unsă”,

Si şuviţa tunsă.

Iar celălalt e,

Lider PSD.

Familist convins,

Prostănac distins,

Care bea şampanii

Când il bat duşmanii.

Se strânse Băselu’

Şi cu tot cartelu’

Şi se tot vorbiră

Şi se sfatuiră

Pe l-apus de soare

Fix la confruntare

In seara senină

Şi cu lună plină,

Să-i pună lui Geoană,

Sare drept pe rană.

Şi să-i dea incet

Flăcări violet.

Şi cum se gândiră

Indată porniră.

După doar o tură

Pe Geoană-l făcură

Una-cu-pamântu’,

Că s-a dus la Vântu.

Şi cu tot cu Crinu’

El pierdu scrutinu’.

Imbătat cu suc,

Victor Hrebenciuc

Vine si declară

Că atunci, joi seară

S-au aprins încet

Flăcări violet,

Luminând în şoapte

Un mandat de-o noapte

De această dată,

Foarte revoltată,

Mihaela Geoană

Ca o primă-doamnă

Declară că ştie

Că a fost magie

Acuzând frenetic

De-atac energetic.

Căci soţul iubit

Atunci i-a şoptit:

“Au, dragostea mea,

M-a pişcat ceva”.

Şi o tară-ntreagă

Nu poa’ sa-nţeleagă,

Care vrăjitoare

Ar putea fi-n stare

Să facă magie

La preşedinţie.

Băsescu declară

Ca să ştie-o ţară:

“Vinovat mă fac

De acel atac.

Avea Boc la el

Patru Duracell

Şi m-a sfătuit

Ca să le inghit

C-o să-mi dea vigoare,

Pentru confruntare.

Dar era prea mult,

C-am mâncat iaurt.

Şi vrând sa le-ascund

Le-am băgat in fund.

(Şi-acum d-asta par

Şi eu găozar).

Şi-ntr-un plin avânt,

Am scăpat un vânt

Plin de energii,

De la baterii

Ce-a purtat incet

Flăcări violet,

Ce-atarnau cu greu

Prin-prejurul meu.

Si cand a simţit

Geoană s-a oprit,

A oprit cuvântu’

Că îi place …”Vantu’..”.

Din acel moment

N-a mai fost atent

Doar puţin surprins

Fiindcă l-am invins.

Tre’ să spun cinstit

N-aş fi reuşit

Făr-al meu secret:

…..Flăcări violet!”